Cu o activitate neîntreruptă începând din 1995, anul înființării, formația Nomen Est Omen continuă povestea muzicii medievale și renascentiste.
Formaţia de Muzică Medievală şi Renascentistă Nomen Est Omen a fost înfiinţată de Mihai Plămadeală în 1995 la Bucureşti, după alte cȃteva proiecte underground de Progressive Folk, Traditional şi World Music. Prima apariţie a trupei a avut loc la Sighişoara, în cadrul Festivalului de Artă Medievală din vara aceluiaşi an.
Încă din perioada timpurie, Nomen Est Omen a iniţiat un proiect intitulat “Noua muzică veche”, care presupune interpretarea compoziţiilor medievale şi renascentiste cu instrumente acustice actuale. Armonia şi structurile modale sunt păstrate în varianta recuperată din documentele perioadei, variaţiunile şi improvizaţiile fiind clar delimitate şi prezentate cu ghilimelele postmoderne de rigoare.
Componenţa s-a modificat în repetate rânduri de-a lungul anilor, ca şi formulele instrumentale sau numerice (care au variat între cvartet şi septet). Constant a fost şi este modul de abordare al literaturii muzicale pe baza căruia este alcătuit repertoriul formaţiei.
Până în 2014, Nomen Est Omen a realizat şaisprezece albume de studio sau concert (între care trei compilaţii tematice cu piese remasterizate şi bonus track-uri), a susţinut sute de concerte în ţară & străinătate şi a beneficiat de difuzări la radio şi televiziune. La acestea se pot adăuga ilustraţia sonorǎ pentru o sumă de filme artistice şi documentare, piese de teatru sau spectacole.
În paralel cu activitatea scenică, membrii ansamblului susţin conferinţe, cursuri, seminarii sau workshop-uri despre muzica, arta, cultura şi civilizaţia Evului Mediu şi Renaşterii, sub egida Asociaţiei Culturale Nomen Est Omen.
All rights reserved ©
Nomen Est Omen - Muzică medievală și renascentistă.Designed by HTML Codex and personalized by Anca Dobre