Ansamblul de Muzică Medievală şi Renascentistă NOMEN EST OMEN a fost înfiinţat de Mihai Plămadeală în 1995 la Bucureşti. Prima apariţie publică sub acest nume a avut loc la Sighişoara, în cadrul Festivalului de Artă Medievală din vara aceluiaşi an.
Componenţa s-a modificat în mai mult rânduri de-a lungul anilor, ca şi formulele instrumentale sau numerice (care au variat între cvartet şi septet). Constant a fost şi este modul de abordare al literaturii muzicale pe baza căruia este alcătuit repertoriul formaţiei.
Încă din perioada timpurie, NOMEN EST OMEN propune un concept intitulat “Noua muzică veche”, ce presupune interpretarea compoziţiilor medievale şi renascentiste cu instrumente acustice actuale. Armonia şi structurile modale sunt păstrate în varianta recuperată din documentele perioadei, variaţiunile şi improvizaţiile constituindu-se în ghilimele pentru respectivele citate “istorice”.
Până în 2011, NOMEN EST OMEN a realizat douăsprezece albume de studio sau concert (între care trei compilaţii tematice cu piese remasterizate şi bonus track-uri), a susţinut sute de concerte în ţară & străinătate şi a beneficiat de nenumărate difuzări la televiziune şi radio. La acestea se pot adăuga ilustraţiile sonore pentru o sumă de filme artistice şi documentare, furnizarea muzicii pentru piese de teatru sau spectacole.
În paralel cu activitatea scenică, membrii ansamblului susţin conferinţe, cursuri, seminarii sau workshop-uri despre arta, cultura şi civilizaţia Evului Mediu şi Renaşterii, sub egida Asociaţiei Culturale NOMEN EST OMEN.
Numele
Nomen Est Omen este o expresie latină care se traduce prin "numele înseamnă (determină) destinul". Acest titlu a fost ales de către Mihai Plămădeală pentru viitoarea formaţie cu cinci ani înainte de a o înfiinţa, fiind inspirat din literatura de specialitate a lui Mircea Eliade şi Ioan Petru Culianu. Ideea adoptată este aceea că nimic nu este întâmplător pe lume, că lucrurile sunt unite prin legături invizibile şi că destinul este sinonim cu împlinirea sa.
Conceptul - “Noua Muzică Veche”
Piesele din repertoriul Nomen Est Omen au fost compuse în perioade istorice şi spaţii geografice diferite. S-au cântat de-a lungul timpului în diverse formule interpretative, au fost modificate ori adaptate, ca elemente ale unui limbaj viu, contribuind fără doar şi poate la naşterea marii muzici a lumii, apărute ulterior. Materialul prezentat în concerte sau pe albume nu se regăseşte într-un acelaşi codice, alegerea şi ordinea pieselor, precum şi aranjamentele muzicale, aparţinând formaţiei Nomen Est Omen. Repertoriul, în totalitatea sa, este gândit cu plecare de la câte o piesă, o temă muzicală, un instrument, un solo sau un tip de sunet. Ceea ce a interesat şi interesează este armonizarea acestor “elemente de bază” cu orizontul de aşteptare al omului contemporan, al cărui mod de manifestare este diferit faţă de trecut. Nomen Est Omen nu pretinde în ceea ce face că vine din Evul Mediu sau că cineva de astăzi ar accepta acest punct de vedere. Nu încearcă să se încadreze într-un curent sau tendinţă pentru a se racorda la o idee preexistentă, ci se adresează auditoriului mai degrabă în ideea de a crea o nouă categorie de public. În acest sens poate fi luată în consideraţie desprinderea de tradiţionalismul rău înţeles. Prin spectacolele, albumele şi workshopurile sale, ansamblul îşi propune să demonstreze identitatea dintre rigoarea interpretativă şi claritatea empirică, dintre precizia formală şi caracterul practic. Dincolo de rezultatele artistice obţinute, Nomen Est Omen încearcă să stabilească un nou mod de atitudine scenică, ce nu comportă doar angajamente formale, ci definesc o abordare modernă a actului artistic, văzut ca mijloc esenţial de comunicare între oameni.
Istoria
Proiectul, numele şi titlul unui album (Vânătoare de vrăjitoare) au precedat apariţia formaţiei cu cel puţin cinci ani. Se poate spune că aceasta a început să existe cumva înainte de înfiinţare.
Mihai Plămadeală desfăşura activităţi muzicale în zona underground, colaborând cu o sumă de ansambluri, interpreţi sau formaţii încă din anii liceului, în dorinţa de a pune bazele unei viitoare formaţii de progressive rock. Câteva dintre trupele ori muzicienii preferaţi le acea vreme erau: Gryphon, Malicorne, Gentle Giant, Yezda Urfa, Änglagård, The Incredible String Band, Fairport Convention, Pentangle, Bert Jansch, John Renbourn, iar din România Sfinx şi Phoenix. Toţi aceştia aveau în comun muzica medievală şi renascentistă folosită (parţial) drept sursă de inspiraţie.
Deoarece acţiunea se întâmpla la sfârşitul anilor ’80 şi începutul anilor ’90, când moda şi tendinţele muzicale erau diferite de intenţiile sale artistice, Mihai Plămădeală a recurs iniţial la colaborarea cu diverşi prieteni muzicieni, pentru imprimarea în condiţii improprii a unor piese, ale căror idei muzicale să folosească mai târziu la producerea unui prim album realizat în condiţii profesionale. Modelul formaţiei interschimbabile de la un proiect la altul a fost inspirat de (la) Alan Parsons Project.
Perioada este caracterizată de experimente lo fi, realizate (în mare parte) cu un magnetofon Sony care permitea imprimarea separată pe două piste. Secventele erau trase (fără cablu) pe un casetofon pentru eliberarea altor două canale pe bandă, imprimate apoi în sesiuni de interpretare live, împreună cu caseta. Procesul era uneori repetat până la compromiterea totală a sunetului original (vocile care “suportau” mai bine procedeul tehnic erau imprimate primele). Calibrarea şi panoramarea rezultau din ajustarea butonelor de volum în relaţie cu distanţele dintre sursele de emisie a sunetului şi microfonul magnetofonului. Acesta a fost un important training pentru sesiunile de lucru de mai târziu cu multitrack-uri (analoge sau digitale) dar şi în ceea ce priveşte relaţiile sonore cu alte instrumente, fără contactul vizual cu interpreţii. Înregistrările nu au fost destinate scoaterii lor pe vreo piaţă, având doar un rol “intern”, orientativ.
Faptul de a imprima piese medievale la calitate lo fi, răspândite în cerc restrâns şi de a vorbi despre proiectul unei formaţii de studio, bazată pe invitaţi de la album la album, cu eventuala convocare a unor interpreţi pentru susţinerea concertelor, a indus în medii underground ideea că formaţia deja există, înainte de prima apariţie publică sub numele ales. Pe această cale, în vara anului 1995, Nomen Est Omen a fost invitată să participe la Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara. Organizatorii aflaseră din vorbă în vorbă despre formaţie, pe care au reuşit să o găsească fără ajutorul Internetului sau al telefoniei mobile, care nu triumfaseră încă.
Buna primire a formaţiei şi muzicii de către public a avut un dublu rol: materializarea proiectului, Nomen Est Omen având de atunci activitate neîntreruptă şi stabilirea unor coordonate muzicale strict istorice, prin abandonarea treptată a intenţiilor (progressive) rock sau folk. Timp de un an, Nomen Est Omen a funcţionat pe aceste coordonate, imprimarea primului album fiind gândită de Mihai Plămădeală ca proiect solo, la care au fost invitaţi câţiva muzicieni cu carieră distinctă.
În 1996, al doilea an de existenţă “oficială”, ansamblul cunoaşte o primă formulă stabilă, bazată pe echipa cu care a evoluat la acea ediţie a Festivalului de la Sighişoara, ca rezultat al creşterii pretenţiilor calitative (se simţea nevoia mai multor repetiţii şi a experienţei de cântat împreună). Colaborarea cu doi dintre muzicienii învitaţi pentru acea ediţie de festival, Laurenţiu Fratoştiţeanu şi Cristian Lazăr, se va dovedi fastă; aceştia vor evolua în Nomen Est Omen până în 2007.
Fiecare album, concert, clip sau emisiune din 1995 – 2002 s-a dorit (şi a fost) un pas distinct. Acest interval este caracterizat de căutarea direcţiei şi identităţii sonore. În proiectele de atunci au fost incluse elemente de jazz (pe o linie inspirată de audiţia albumului Rosenfole - Agnes Buen Garnås / Jan Garbarek), de muzică celtică (a la Alan Stivel), irlandeză (Clannad, Enya), sami & scandinavă (Mari Boine Persen, Hedningarna) sau ethereal neoclassical world music (Dead Can Dance). A fost o perioadă în care apariţiile publice pendulau între scene şi pub-uri.
Pentru a delimita zonele stilistice abordate, Mihai Plămădeală a fondat alte câteva formaţii “paralele” de traditional electro world music, dintre care Planxty Burke (1998) şi Body In Pieces (2000), proiecte abandonate după primele concerte. Dincolo de toate încercările şi experimentele (pornind de la componenţă, gen, repertoriu şi până la imagine scenică) cel mai important fapt a fost că formaţia a devenit “cap de afiş” pe scena festivalieră a muzicii medievale şi renascentiste din România. Trei ani de la prima apariţie, Nomen Est Omen concerta la New York şi Washington cu un astfel de repertoriu.
în curs de redactare
Discografia
- Nomen Est Omen 1996
- Pilgrim’s Song and Tornada (concert) 1997
- From a Castle to Another (concert) 1998
- D'Un Chateau L'Autre (compilaţie) 1998
- Omina Prima 1999
- Shakespeare & Friends 2000
- Nobilis Humilis (studio concert) 2001
- 1484. Summis Desiderantes Affectibus. Witchcraze 2002
- Stella Splendens 2005
- 1600 (compilaţie + bonus tracks)
- Past Time With Good Company 2010
- Session of the Witch 2011 (remaster Witchcraze + bonus tracks)
Este un prim proiect discografic Nomen Est Omen, înregistrat într-o cameră de apartament, cu un multitrack Yamaha 8 Chanels şi patru microfoane Sennheiser. Albumul, editat exclusiv pe casetă într-un tiraj de 1300 de exemplare, se înscrie prin caracteristicile tehnice şi intenţionalitate în curentul lo fi. Materialul rezultat este constituit din 40 de teme muzicale medievale şi renascentiste, în aranjamente muzicale de la două până la şase voci, totalizând 60 de minute. 45% din sesiuni au fost imprimate (pe canale) de Mihai Plămădeală care intenţionase iniţial să producă un album solo, 45% de Plămădeală împreună cu (compozitorul) Şerban Ian Ursachi, care l-a vizitat în perioada inregistrărilor, implicându-se apoi în proiect şi 10% de cei doi împreună cu Eugen Oigăn Nuţescu (de la care a fost împrumutat multitrack-ul; ulterior chitarist la Kumm) şi Dan Radu (ulterior voce / chitară / flaut la Byron), invitaţi să participe cu o zi înainte de deadline-ul stabilit (multitrack-ul trebuia să fie returnat în Cluj, oraş aflat la peste 400 de km de Bucureşti, unde a avut loc proiectul). Sesiunea de imprimări s-a desfăşurat pe parcursul a şapte zile, iar postprocesarea a fost făcută într-o zi, de către George Pătrănoiu (ulterior la Metrock, The Order, Act, Schimbul 3, Krypton, Taxi). Albumul omonim, apărut în versiune grafică engleză şi maghiară, a cunoscut o reeditare pe casetă de 46 de minute (31 de piese). Lansarea a avut loc la Festivalul de Artă Medievală de la Sighişoara 1996, unde, alături de Mihai Plămădeală & Nomen Est Omen, au fost invitaţi să participe la concertul de lansare şi cei menţionaţi. Dan Radu avea să rămână în formaţie încă un an şi jumătate, participând la alte câteva imprimări radio în Cluj şi Sighişoara, needitate.
Pilgrim’s Song and Tornada (concert) 1997
La baza acestui album stă sponsorizarea de către o firmă locală pentru un concert susţinut în Iaşi, în martie 1997, la Casa Studenţilor. Pentru eveniment a fost angajat un inginer de sunet, Jănică Afloarei, recomandat profesional ca fost membru la un moment dat al cunoscutei formaţii Progresiv TM, care deţinea echipament pentru amplificare şi imprimare (pe canale), parţial digital. Concertul, intens mediatizat pe canalele media ale oraşului, a beneficiat de un numeros public şi atmosferă pe măsură, fapt dealtfel anticipat, care a şi generat ideea imprimării albumului. O pană de curent de câteva secunde în timpul aplauzelor de final a dus la pierderea întregului material, care nu fusese salvat pe parcursul concertului şi nu era protejat de vreun sistem Uninterruptible Power Supply. Obligaţiile părţilor, incluzând producerea albumului, ca şi rezolvarea pe cale amiabilă a eventualelor diferende, precum şi cumpărarea (negociată a) unui pachet de sonorizare + imprimare au condus spre o soluţie inedită: repetarea concertului. Acesta a fost resusţinut o noapte mai târziu, fără public, într-un spaţiu (total) neconvenţional: depozitul alimentar en-gros al firmei sponsor. La vremea respectivă acest amănunt semnificativ trebuia să fie un secret, care şi-a pierdut odată cu trecerea timpului relevanţa. Au rămas regretele formaţiei că spiritul acelui concert (pierdut din motive de forţă majoră & neglijenţă) nu a cunoscut editarea dorită. Varianta “de depozit” este mai mult decât în regulă, dar albumul, deplin asumat, a fost tratat cu răceală de insideri. Acest fapt a însemnat difuzarea limitată a casetei, ruperea oricărei relaţii cu inginerul de sunet şi încetarea sponsorizării de către firma ieşeană. Formaţia nu a agreat nici coperta propusă de grafician, pe care a acceptat-o însă ca atare, considerând-o ideală pentru modul în care decursese întreg proiectul.
From a Castle to Another (concert) 1998
Dacă albumul Pilgrim’s Song and Tornada, nu a adus nimic prin el însuşi, totuşi capitolul a avut urmări importante pentru Nomen Est Omen. Cu această ocazie, Mihai Plămădeală şi Laurenţiu Fratoştiţeanu (chitarist al formaţiei între 1996 - 2009) au fost la Centre Culturel Français şi la Studiourile Voices din Iaşi, unde au făcut oferte pentru concerte / imprimări. Ambele propuneri aveau să se materializeze anul următor. În 1998, Ansamblu Nomen Est Omen a fost invitat să cânte în cadrul Fête de la Musique, concert care a fost imprimat în dorinţa de a substitui pierderea suferită anul precedent. Pentru acest nou moment a fost evitat profesionistul răspunzător de pierderea materialului original în ‘97, apelându-se la un sunetist no name care şi-a luat angajamente mari, a cerut un preţ modest şi a oferit calitate pe măsură. Formaţia a rămas cu un document sonor stereo capturat din mixer şi trecut prin filtre care au ucis dinamica sunetului şi mare parte din armonice, iar chitara aproape a fost pierdută la calibrarea instrumentelor. Deşi reuşit, nici acest concert nu a cunoscut o variantă finală decentă. Albumul nu a fost editat, fiind difuzat la vremea respectivă doar ca demo. În 2011, Nomen Est Omen a reevaluat situaţia şi a considerat că materialul poate fi (re)introdus în discografie cu menţiunile lo fi & unrealised / unknown album. From a Castle to Another nu a avut până la reintegrarea sa o variantă de copertă artistică, demo-ul fiind distribuit pe casetă audio cu o copertă tehnică.
D'Un Chateau L'Autre (compilaţie) 1998
D'Un Chateau L'Autre, a treia încercare ieşeană de album, de data aceasta reuşită, acreditat ulterior drept compilaţie, conţine în mare parte piese(le) înregistrate cu câteva luni înainte, pentru LP-ul From a Castle to Another. Studiourile Voices şi Zebra Sound au convenit cu Nomen Est Omen să producă materialul pe spezele lor, în baza unui contract de cesiune şi producţie considerat la acea vreme convenabil pentru ambele părţi. Imprimările au fost realizate timp de o lună, în toamna anului 1998, cu Paul Bârzu la butoane (anterior chitarist la Titan), un inginer de sunet adevărat. Repertoriul Nomen Est Omen era bazat în 1997 – ‘98 pe muzică ludică din nordul şi vestul Europei. Plămădeală, Fratoştiţeanu & Co s-au apucat de lucru pentru realizarea unui proiect ce reunea în jur de 30 de teme medievale, din spaţii geografice diferite, compuse între secolele X-XVII. Nomen Est Omen susţinea încă de la începutul anului concerte care anunţau ceea ce se dorea viitorul dublu album, pe scene din principalele oraşe ale ţării. Înţelegerea cu producătorul, iniţial verbală, a cunoscut pe parcurs o formă contractuală care prevedea rezumarea la un album de 45 de minute. Până la urmă au fost finalizate 22 de piese (60 de minute) – material pentru un album cu dansuri din Franţa, Italia şi Spania şi un extra bonus cu 15 minute de muzică elisabetană. Materialul urma să rămână în posesia studiourilor până la lansare. Piesele, în variantă mono, nemasterizate, au fost totuşi extrase de formaţie spre finalul sesiunii de imprimări, fără ştirea / acordul studioului sau inginerului de sunet. Acestea – în fapt ceea ce avea să fie cunoscut drept albumul (compilaţia) D'Un Chateau L'Autre – au fost folosite exclusiv în scopuri de promovare, inclusiv în turneul pe care formaţia l-a întreprins în acea iarnă în Statele Unite. Difuzat pe calea amintită, albumul a fost piratat, cunoscând o oarecare răspândire, în versiunea demo.
O serie de schimbări ale raporturilor dintre părţi au determinat faptul ca la încheierea lucrărilor de postprocesare a sunetului şi masterizării albumului de 60 de minute, D'Un Chateau L'Autre, interesele studioului, ca prestator de servicii, agenţiei de impresariat artistic care îşi asumase obligaţiile (şi drepturile) de producător şi formaţiei să nu mai coincidă. Statutul juridic al materialului sonor imprimat de Nomen Est Omen în toamna lui 1998 a rămas incert, fapt amplificat la un moment dat de declararea pierderii din baza de date a proiectului. Tranzacţia ulterioară a device-urilor pe care fusese imprimat albumul, odată cu studioul şi firma, părea să parafeze pierderea definitivă a pieselor, de fapt a muncii prestate de studio şi interpreţi. Totuşi materialele au apărut la un moment dat, într-o variantă stereo decentă, mult mai bună calitativ decât versiunea mono aflată anterior în circulaţie. Producătorul TV Doru Ionescu (Remix, Timpul chitarelor electrice) care realizase o serie de interviuri, emisiuni şi un clip cu formaţia, a intrat în posesia materialului postprocesat şi l-a restituit lui Mihai Plămădeală. Fără drepturile legale sau etice de editare oficială a albumului, Nomen Est Omen, într-o componenţă parţial modificată, a folosit filele sonore doar ca demo, operând totodată o împărţire tematică a pieselor, după cum fusese gândită iniţial suita de două CD-uri. Albumul Omina Prima a primit aşadar titlu, patruzeci de minute de muzică, o copertă şi a beneficiat de un play list logic în 1999. Este primul material Nomen Est Omen care iese de sub egida lo fi, dar care rămâne în underground. Principala dorinţă a formaţiei a fost ca, în absenţa câştigurilor rezultate din drepturi de autor, piesele să fie atribuite măcar celor care le-au interpretat.
După includerea (tematică) a două treimi din proiectul D'Un Chateau L'Autre pe albumul promoţional Omina Prima în 1999, anul următor a fost dedicat de către Nomen Est Omen integrării suitei de opt piese (rămase), pe un album care să le pună în lumina dorită. Este vorba despre dansurile şi baletele lui Robert Johnson (c. 1583 – c. 1634), compuse pentru piesa lui William Shakespeare, Furtuna. Albumul rezultat, asemenea celor două anterioare, este unul not for sale, for promotion only. Ideea numelui său, Shakespeare & Friends, a fost inspirată de un concert susţinut de Grave Muller Consort la Göteborg, la care a fost prezent Mihai Plămădeală, concert al cărui repertoriu era alcătuit din compoziţii ale lui Georg Frideric Händel şi ale unor contemporani de-ai săi. Pe albumul Shakespeare & Friends, alături de amintita suită a lui Robert Johnson, au fost incluse compoziţii din perioada elisabetană, aflate în circulaţie în timpul vieţii Marelui Will, pe care acesta este posibil, chiar probabil, să le fi ascultat. Piesele introduse provin din concerte Nomen Est Omen.
Nobilis Humilis (studio concert) 2001
În 2001, Nomen Est Omen a semnat un contract pentru susţinerea a şase concerte în cadrul Festivalului de Artă Medievală de la Sighişoara – ocazie ideală pentru lansarea unui album de gen. Componenţa albumelor anterioare ale formaţiei era parţial diferită faţă de cea a momentului, imprimarile fuseseră realizate în principiu sub nivelul pretenţiilor, iar în cazul materialelor procesate corespunzător, drepturile de autor se aflau în curs de soluţionare. În condiţiile menţionate, Nomen Est Omen a optat pentru imprimarea rapidă a unui album de studio, realizat integral în patru ore, cu câteva zile înainte de festival, până la începerea căruia au fost multiplicate cinci sute de copii (casete audio). Aspectul underground care caracterizase formaţia până în acel moment, s-a păstrat şi de această dată: comanda pentru studio fiind neînsemnată, proiectul s-a materializat prin bunăvoinţa unui inginer de sunet (prieten şi fost coleg la Conservatorul “Ciprian Porumbescu” cu unul dintre membrii Nomen Est Omen) fără bani, chitanţă şi ştirea proprietarului, după orele de program, altfel spus noaptea. Albumul, fără timbru (şi drepturi legale de vânzare) a fost distribuit gratuit, cheltuielile fiind acoperite printr-o sumă de donaţii.
1484. Summis Desiderantes Affectibus. Witchcraze 2002
Al şaptelea an de existenţă Nomen Est Omen, cu cele şapte albume realizate până în acel moment, mai mult sau mai puţin oficiale, dar intrate în conştiinţa publicului de gen din România, a fost unul special. Albumul 1484. Summis Desiderantes Affectibus. Witchcraze, cunoscut sub denumirea prescurtată Witchcraze, a apărut pe fondul unei campanii de rebranding întreprinsă de formaţie, care a început să pună accentul pe componenta antropologică a muzicii interpretate şi a introdus activităţi adiacente educaţionale în proiectele sale. Povestea albumului începe pe 1 ianuarie 2002, când Nomen Est Omen şi Cora Consulting au făcut o înţelegere de sponsorizare pentru producerea albumului prin Ioan Cora şi Mihai Plămădeală. A urmat o perioadă de câteva luni de documentare şi de lucru pentru alegerea repertoriului şi realizarea aranjamentelor muzicale. A fost ales în mod inspirat un studio din Iaşi (preţurile fiind mai scăzute decât în Bucureşti) unde Nomen Est Omen a avut ocazia de a lucra cu un inginer de sunet valoros, Adrian Motoc. Imprimările s-au făcut în şapte zile de studio şi încă trei de postprocesare, în luna mai. Acesta este primul album hi fi, editat pe CD, ale cărui drepturi aparţin formaţiei. Nomen Est Omen a dorit să lanseze albumul cu ocazia festivalului de la Sighişoara, dar factori obiectivi au împiedicat acest fapt. Zona în care se află frumosul oraş medieval, dealtfel protejată de organizaţii internaţionale, intrase în atenţia unor grupuri de interese economice care intenţionau să o exploateze turistic în mod iraţional. În campania aberantă de susţinere a construcţiei unui Dracula Park, festivalul a fost deturnat, sub egida sa fiind aduse formaţii de dance şi rock extrem. A fost momentul cel mai jenant din întreaga istorie a evenimentului. Cu sprijinul TVR, Nomen Est Omen a intenţionat iniţial să lanseze albumul în Sighişoara, în paralel cu festivalul oficial, dar proiectul s-a transformat în final într-o emisiune de critică a celor implicaţi în iniţiativa amintită. Lansarea oficială a avut loc la Bucureşti în noiembrie, în Club A, beneficiind de o emisiune de 40 de minute realizată de TVR. Din biografia albumului ar mai fi de reţinut faptul că primul lot de cd-uri produse (cu tot cu copertă şi serigrafie) s-a pierdut, cheltuielile fiind suportate de persoana răspunzătoare. În fine, nimic din ce poate fi ascultat pe Witchcraze nu este legat de magie. În paralel cu aprinderea rugurilor în Europa, oamenii şi-au continuat viaţa în mod obişnuit, activitaţile ludice urmându-şi şi ele cursul. Avem aşadar de-a face cu muzica unei perioade raportate la “vânătoarea de vrajitoare”, nu cu o formă de manifestare ritualică. Aceasta este premisa albumului.
Stella Splendens este un alt album scos în condiţii deja caracteristice Nomen Est Omen, mai precis un proiect desfăşurat în limitele a cinci zile, între două turnee. Ansamblul susţinuse câteva concerte extrem de bine primite de public, în Castelul Huniazilor din Hunedoara, numeroşi oameni solicitând, ulterior interesându-se de albume. Fiind vorba de primul contract al ansamblului în oraş, pentru o primă ediţie de festival, apariţia scenică nu a fost dublată de campanie media sau de obişnuitul stand de cd-uri. Interesul publicului a condus la ideea de multiplicare a unui nou lot de albume Witchcraze, pentru festivalul din weekend-ul următor, unde Nomen Est Omen urma să dea alte câteva concerte. Reveniţi în Bucureşti într-o zi de luni, pentru a porni spre Mureş în următoarea zi de joi (seara), membrii Nomen Est Omen au hotărât ca până la plecare să rămână în studio şi să imprime un alt album, cu piese din repertoriul turneului, deoarece trecuseră trei ani de la cel anterior, care de altfel fusese pus de ceva vreme în circulaţie în Târgu Mureş şi Sighişoara. Pentru noul proiect a fost contactat vechiul prieten şi colaborator, George Pătrănoiu, care postprocesase primul Nomen Est Omen cu nouă ani înainte. Imprimările au fost făcute pe parcursul a trei zile şi nopţi, în iulie 2005, într-o perioadă de caniculă cu temperaturi de peste 40 de grade la umbră. O a patra zi a fost destinată masterizării, realizării coperţii şi multiplicării primelor câteva sute de copii. Albumul a fost pus în circulaţie zilele următoare, la celebrul festival de artă medievală de la Sighişoara, fiind, de asemenea, distribuit gratuit. Contractele semnate în perioada imediat următoare, unele dintre ele ca rezultat indirect al albumului Stella Splendens, au dus la acoperirea cheltuielilor pentru producerea sa. Un eveniment notabil al acestui pas discografic a fost că exact înainte de imprimarea primei secunde de muzică, s-a ars lampa unui microfon, fără vreo explicaţie logică pe care să o fi găsit atunci sau mai târziu. Microfonul, un Brauner VM 1S care funcţionase normal la probe, nu a mai putut fi reparat.
1600 (compilaţie + bonus tracks) 2007
Albumul 1600 a fost construit în jurul a cinci piese care fuseseră imprimate pentru Witchcraze şi nu intraseră în final pe (nici un) cd, deoarece nu li se găsise locul potrivit, în relaţie cu celelalte piese. Este vorba despre două compoziţii ale lui John Dowland, una a lui Fabritio Caroso şi două suite de dansuri compuse de autori anonimi. Alături de acestea, pe 1600 au mai intrat o suită lui Robert Johnson imprimată anterior în 1998 pentru albumul de concert From a Castle to Another apoi în acelaşi an, în studio, pentru D'Un Chateau L'Autre (editată în cele din urmă pe Shakespeare & Friends), şi alte şapte piese de studio apărute pe albume anterioare, plus o piesă imprimată live. Albumul este unitar, în ciuda faptului că materialul aparţine mai multor sesiuni de imprimare şi desfăşurate de-a lungul timpului în studiouri diferite. Compoziţiile sunt din anul 1600, după cum rezultă din titlul eliptic ales pentru album. Materialul, adunat sub un nume, are funcţia de integrare a unor piese deja finalizate într-un cd coerent, dar şi de marcare a colaborării cu câţiva muzicieni care trecuseră prin formaţie fără a fi apărut pe vreun album.
Past Time With Good Company 2010
În 2009, Nomen Est Omen şi-a înfiinţat propriul home studio şi a trecut la etapa de autoimprimare a materialelor sale. Din ianuarie până în martie 2010 au fost realizate înregistrările pentru Past Time With Good Company, album gândit cu predilecţie pentru instrumente de suflat (la care s-au adăugat chitara şi percuţia), iar postprocesarea a fost făcută până în august, moment în care a fost lansat albumul, în cadrul Festivalului Cetăţi Transilvane - Sibiu. Varianta pusă în circulaţie nu a fost cea finală, ci una intermediară, nemasterizată profesional. Kit-ul studioului Nomen este alcătuit din device-uri specializate pentru imprimare. Ingineria de sunet presupune o altă specializare decât aceea de a cânta. Past Time With Good Company 2010 este deocamdată o versiune calibrată şi panoramată a unui album care va cunoaşte in viitorul apropiat o editare mult mai bună din punct de vedere tehnic.
Session of the Witch 2011 (remaster Witchcraze + bonus tracks)
Album în lucru.
Componenţa
Mihai Plămădeală – blockflöte
Adelina Grosu – voce
Iulian Anghel – chitară
Gisela Petrila – flaut
Anca Dobre - percuţie
Invitaţi:
Tania Nicolae – vioară
Cristian Sâpcu – fagot
Între 1995 şi 2010 din Nomen Est Omen au mai făcut parte: Laurenţiu Fratoştiţeanu, Larisa Pop, Yumika Nozaki, Tiberiu Gogoanţă, Adam Siminiceanu, Cristian Lazăr, Gabriel Bălaşa, Adrian Grădinaru, Dan Radu, Cristina Luca, Dragoş Dobre, Silviu Gherasimescu, Doina Stan, Oana Mariş, Valentin Turcu, Daniel Ivaşcu, Laurenţiu Cimpoi, Ştefana Parascan, Nicoleta Avădani, Cătălin Simerea, Lidia Simerea, Emanuel Ionescu, Jack Popescu, Marian Gorovei, Alexandru Grigoraş.