Când am fost la Hunedoara

Povestea primei sosiri a formaţiei Nomen Est Omen la Castelul Huniazilor Hunedoara.


Castelul Huniazilor Nomen Est Omen

D’un Château l’Autre (foto: Jean Dupont)

Filă de jurnal: august 2006. Pentru a ajunge prima dată la Hunedoara au trebuit să se întâmple o serie de lucruri care nu au legătură directă unele cu altele … Povestea începe cu un an înainte, odată cu întâlnirea în Vama Veche a unui personaj căruia părea că nu îi lipsise până atunci din viaţă nici o experienţă a spiritului şi cunoaşterii. Întors din Tibet “omul de legătură” a fost sensibilizat de soarta cailor din Letea, care ar fi fost sacrificaţi în scopuri alimentare fără implicarea Asociaţiei pentru protecţia necuvântătoarelor Arca lui Noe. Prietenii animalelor au redactat un proiect de festival medieval, în cadrul căruia nobilele patrupede să-şi poată câştiga în mod cinstit ovăzul cel de toate zilele. Gazda aleasă a fost Castelul Huniazilor, iar formaţia invitată, după câteva evenimente desfăşurate pe parcurs, Nomen Est Omen. Laitmotivul turneului a fost, pentru protagonişti, un silly song ale cărui singure versuri (atât din strofe cât şi din refren) pregătesc posibilul auditoriu pentru o comunicare lipsită de relevanţă şi care nu este făcută până la final.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *