Diana On My Mind

Solista vocală Diana Brădean are în comun cu zeiţa căreia îi poartă numele graţia şi frumuseţea.


Cetati Transilvane Diana Bradean si Mihai Plamadeala

Eu şi cu Diana (foto: Sandor Bodor)

Faimoasă pentru puterea, grația și frumusețea sa, Diana, este echivalenta romană a zeiței Artemis din mitologia greacă. Fiica a lui Jupiter și a Latonei, s-a născut în insula Delos ca soră geamănă cu Apollo. Iniţial a avut aceleași caracteristici cu fratele ei: era o divinitate răzbunătoare, care semăna molimi și moarte printre oameni. Ulterior, Diana a capătat calități de zeitate binefăcătoare, ajungând protectoare a câmpurilor și a vindecărilor miraculoase. În calitatea sa de zeiță a vânătorii, este înfățișată ca fecioară sălbatică, singuratică, ce cutreieră pădurile însoțită de haita de câini primită de la Pan, luând animalele la ţintă cu arcul şi cu săgețile letale făurite de Vulcanus. Insensibilă la dragoste, îi pedepseşte pe toți cei care încearcă să se apropie de ea, iar dacă la rândul său încercă să se apropie de vreun muritor, dragostea ei este rece și stranie. Solista vocală Diana Brădean nu are în comun cu zeiţa căreia îi poartă numele decât graţia şi frumuseţea amintite încă din start. Poza istorică de mai sus a fost capturată pe scena Cetăţilor Transilvane, Sibiu. În fine, anticipând momentul fotografic constituit în punct de plecare al rândurilor de faţă, Mihai a compus împreună cu Eugen (Oigăn) Nuţescu încă din 1988 o piesă muzicală intitulată Eu şi cu Diana.

2 thoughts on “Diana On My Mind

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *