Energia muzicii medievale

După o vară cu mult soare, întoarcerea în sala de repetiţii reprezintă catalizatorul ideal pentru eliberarea energiei pozitive, mai ales dacă piesele abordate sunt săltăreţe, sau cel puţin vesele. Imaginea alăturată surprinde un moment din Packington’s Pound, parcursă ritmic şi vocal, ca exerciţiu de respiraţie şi balans. Nu de puţine ori, interpretările de la repetiţii […]

La Castel, Mâine Va Fi Sărbătoare

Până a deveni obiective muzeale, zidurile castelelor trebuie să fi adăpostit o mulţime de petreceri, în care vinul, vânatul, dansul şi muzica jucau, cu siguranţă, roluri principale. Fără a pretinde că suntem de atunci şi de acolo, ne simţim bine să continuăm, sub egida Nomen Est Omen, buna tradiţie a sărbătorilor şi petrecerilor medievale.  

Marea Scenă

Un apropiat prieten al nostru, chitarist de muzică hard & heavy, privind poze din arhiva Nomen Est Omen, a remarcat un aspect asupra căruia noi nu ne concentrasem până atunci, şi anume că scenele pe care apărem în mod constant sunt mari ca dimensiune. Gândurile noastre se îndreaptă mai degrabă asupra vestigiilor istorice în proximitatea […]

Un dans fierbinte

În august 2019, Nomen Est Omen a colaborat ad-hoc cu două frumoase dansatoare în una dintre cele mai calde zile ale verii. Work-shop-ul, plasat la ora prânzului, în Piaţa Mare, a presupus prezentarea a patru tipuri de dansuri: estampie, saltarello, branle & rotta. Dacă instrumentele noastre aveau pe puţin 50 de grade Celsius, părul dansatoarelor […]

Holloenek & Nomen Est Omen la Târgu Mureş

Ne amintim cu mare plăcere de MedievArt 2018 / Târgu Mureş, un festival “condamnat” să iasă foarte bine în orice condiţii. La respectiva ediţie, desfăşurată în paralel cu un concert de rock dur adresat cu predilecţie iubitorilor de motoare, din chiar motivul enunţat, concertele Holloenek şi Nomen Est Omen s-au desfăşurat în paralel într-una din […]

Sibiul, între gotic şi modern

Oraşele care au înflorit în Evul Mediu datorită comerţului, meşteşugurilor şi pelerinajelor sunt privilegiate în principiu şi astăzi din punct de vedere economic, datorită potenţialului turistic. Acest fapt înseamnă că banul la ban trage. Muzica medievală, sub o formă sau alta, se aude cel mai des în astfel de locuri, în care istoria întâlneşte prezentul […]

Nomen Est Omen la Curtea Domnească

Pentru o formaţie de muzică medievală, faptul de a cânta într-un edificiu sau ansamblu istoric, catedrală, cetate, castel, sau curte domnească (precum cea de la Târgovişte), reprezintă mai mult decât un privilegiu; este vorba despre raportarea directă la adevărurile culturale pentru care a optat. În astfel de locuri, sentimentul că trecutul întâlneşte prezentul este mai […]