Medieval Beauty

Domnița de la Mogoșoaia (foto: Mihai Plămădeală)

Câteodată, când privim portrete renascentiste ale unor tinere doamne și domnițe, suntem fermecați de frumusețea lor. Dincolo de trăsăturile fizionomice și de costumele elegante, fără doar și poate conforme cu realitatea, distinsele personaje par adeseori “cosmetizate”.  O întrebare legitimă este aceea dacă pictorii le aranjau din pensulă sau dacă arătau chiar așa în realitate, pentru că, la prima vedere, chipurile par discret fardate, iar pielea hrănită și hidratată. Din cartea “De’ secreti del reuerendo donno Alessio Piemontese”, apărută în 1555, aflăm că existau în perioadă în circulație numeroase rețete empirice, multe dintre ele alchimice, altele bazate pe observații directe, prin care ochii puteau fi evidențiați, cearcănele și ridurile atenuate, buzele înroșite și așa mai departe. De altfel, se recomanda ca fețele să fie cât mai ferite de soare pentru a-și putea păstra cât mai mult finețea și prospețimea. Exista un întreg arsenal de substanțe pentru spălat părul, fața, mâinile și corpul. Oțetul, plantele, fructele, laptele și produsele apicole se aflau la loc de cinste pe lista ingredientelor folosite.

Schimbând registrul, frumoasa fată din poza alăturată, care a fost imortalizată la Festivalul Medieval de la Mogoșoaia 2018, le-ar fi făcut o concurență puternică celor mai apreciate personaje feminine de la curțile Europei din urmă cu cinci sute de ani. Nu în ultimul rând, personajul masculin care apare în plan secund este colegul nostru, Cristian Sâpcu, care tocmai plecase după bere.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *