Cimpoiul emite un semnal acustic extrem de puternic, desigur, fără a lua în calcul şi eventuala sa amplificare. În spaţiu interior, chiar fără ecou, presiunea sunetului generată de citatul instrument este atât de mare, încât se naşte interogaţia in rem, legată de folosirea acestuia sub vreun acoperiş. Nimic nu se compară însă cu o glumă făcută de muzicieni, între muzicieni, câtă vreme nu intră în sfera exagerărilor sau nu se lasă cu leziuni pe timpan(e). În imaginile alăturate, discutam cu Marcel Sâpcu despre albumul formaţiei Progresiv TM, Puterea Muzicii, apărut în 1979 şi ascultat de noi, cel puţin de mine de nenumărate ori, aşa cum s-a întâmplat cu toate producţiile de gen din România. Discutam, sau mai bine zis, căutam pe cimpoi câteva dintre temele muzicale de pe albumul omonim, în condiţiile în care cimpoiul este un instrument construit modal (adică nu permite emiterea tuturor sunetelor / treptelor de care poate fi nevoie pentru o reproducere corectă). În fine, în aceeaşi notă dedicată, am căutat şi teme de pe albumul din 1978, Égig Érhetne Az Ének (Sunetul în Zbor), al formaţiei Metropol din Oradea. Trebuie să menţionez faptul că momentul surprins se înscrie într-o serie de glume (muzicale) desfăşurate sub egida Nomen Est Omen, respectiv cântarea unor versuri pe alte melodii, tranpunerea unor piese rock în moduri populare ori abordarea unor piese tradiţionale în manieră clasică. Rezultatele nu sunt (niciodată) notabile, dar (întotdeauna) râdem mult.