Red Queen to Gryphon Three

“Şahul este totul: artă, ştiinţă şi sport” – Anatol Karpov (foto: Valentin Florea)

Poza alăturată, care a fost făcută de colegul Valentin Florea în Turnul Sfatului din Sibiu, reprezintă din punct de vedere vizual atât o compoziție în roșu și negru dezvoltată după o axă centrală de simetrie, cât și un portret colectiv. Imaginea a fost selectată pentru o viitoare expoziție fotografică realizată de Asociația Culturală Nomen Est Omen pe teme medieval-festivaliere. Singura necunoscută este, în acest moment, titlul purtat. Ca de obicei, merg pe ideea unei asocieri culturale sau antropologice. “Roșu și Negru”, împrumutat de la romanul omonim al lui Stendhal a fost deja folosit pentru altă poză, “Lady in Red”, compoziția lui Chris de Burgh, este prea disco și mainstream pentru a da numele unui proiect cu conotații medievale, așa că gândurile mi se îndreaptă spre “Red Queen to Gryphon Three”, numele unui disc de progressive rock (al formației Gryphon, desigur), care, în topul preferințelor personale ocupă un loc între primele zece albume conceptuale din toate timpurile. Red Queen se referă, în sens larg, la jocul de șah, deci regina este doar piesa centrală dintr-un joc în care orice pion poate deveni regină.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *