Mişcarea de reconstituiri istorice din România a cunoscut un moment, de fapt o fereastră de timp de înflorire începând cu 2010. Spre deosebire de majoritatea ţărilor europene, unde accentul se pune pe spectacole sau pe activităţi comerciale şi recreative (de la ospătari îmbrăcaţi în costume de epocă care aduc mâncare şi băutură “medievală” clienţilor cu smartphone-uri în mâini şi până la training-uri de tir cu arcul sau lecţii pentru confecţionat armuri, incluse în programele de team building), la noi accentul se pune pe animaţie, demonstraţii şi prezentări. Este vorba despre o formă viabilă de educaţie, atât pentru “combatanţi”, cât şi pentru public. Imaginea care însoţeşte aceste rânduri este din timpul unei reviste de front de la Sebeş. Pentru cei care nu sunt familiari cu termenul militar, revista de front este o verificare periodică de către comandanţi a gradului în care unităţile sau subunităţile subordonate şi-au însuşit instrucţia. Cu această ocazie se verifică şi aspectul exterior al militarilor, starea echipamentului şi a tehnicii militare. Revistele de front se termină cu defilarea.