Târgu Neamţ în albumul Nomen Est Omen

Unul dintre proiectele work in progress ale formaţiei Nomen Est Omen presupune configurarea unui album foto cu câte o (singură) poză de la fiecare festival la care a participat de-a lungul timpului. La împlinirea a 25 de ani de la înfiinţare, în 2020, se doreşte, cel puţin în prezentul redactării rândurilor de faţă, ca acesta […]

Roşu şi Negru

Carnavaluri, măşti şi costume medievale. Costumele purtate la un moment dat de fetele grupului Nosa au determinat asocierea, deloc surprinzǎtoare, cu romanul lui Stendhal, Le Rouge et le Noir, tradus în englezǎ prin The Red and the Black, în italianǎ prin Il rosso e il nero, în spaniolǎ prin Rojo y negro, în polonezǎ prin […]

Povestea fetelor din Sighişoara

Şase fete frumoase se pregătesc de parada Festivalului Sighişoara Medievală. Cele şase frumoase fete care au intrat în obiectivul Nomen Est Omen, în fapt al camerei foto cu care face poze formaţia, au fost surprinse în cea de-a doua zi a Festivalului Sighişoara Medievală 2014. Singura certitudine pe care o avem este că în momentul […]

Sighişoara Medievală 1996

Nomen Est Omen & prietenii la festivalul Sighisoara Medievala 1996: Dan (Byron) Radu, Cristian Lazăr, Radu Florian, Mihai Plămădeală, Dana Sârbu Mihaela, Anca Popescu Gabriela, Laurenţiu Fratoştiţeanu şi Oana Lazăr. Arhiva poate fi privită, până la un punct, ca labirint, în sensul că cel care i-a trecut pragul se poate rătăci cu uşurinţă. Nomen Est Omen […]

Nomen Est Anca şi Zvetin Chigot

Ȋn care se povesteşte despre Grupul Chigot (Varna, Bulgaria) şi festivalul Sighişoara Medievală. “Grupul Chigot (Varna, Bulgaria) se ocupă de aproape toate aspectele vieţii medievale, începînd cu gătitul şi dormitul în aer liber şi pînă la recrearea unor arme şi armuri, cît se poate de asemănătoare cu originalele.Reconstituim, printre altele, bătălia de la Varna, care […]

Un studiu în roşu

Sibiu Festival – Diana Brădean, o apariţie cutremurătoare. Apariţia Dianei pe scena Festivalului Cetăţi Transilvane, în calitate de soprană a formaţiei Grafic, a avut impactul unui cutremur de 5,9 grade pe scara Richter. Cu toate acestea, nu s-au înregistrat pagube materiale în Sibiu şi în nici un alt oraş gotic din Europa, diferenţa fiind făcută […]

Patul lui Procust

Tortura butaforica. Execuţiile şi tortura au reprezentat de-a lungul timpurilor evenimente bine primite, chiar savurate de cei aflaţi în public. Din spectacolele ordinelor de cavaleri nu puteau lipsi astfel de scenete, care sunt în continuare aplaudate, în ciuda puternicei componente butaforice. Oamenii care vin la festivaluri medievale nu scapă nici o ocazie de a experimenta […]