Linie medievală

Liderii formaţiilor de muzică medievală şi ai ordinelor cavalereşti din România participă la ceremonia de deschidere a festivalului Sighişoara Medievală 2014. Denumite în Statele Unite Renaissance Fairs, festivalurile medievale din Europa, indiferent de titulatura lor exactă, merg într-o mai mare mǎsurǎ pe ideea reconstituirii istorice decȃt omologele lor de peste ocean. În lipsa vestigiilor autentice, […]

Turnir la Baia Mare

Confruntarea ordinelor cavalereşti ȋn turnir – satul medieval de lângă Baia Mare. Nomen Est Omen a trecut la sfârşitul lui mai 2013 printr-un sat medieval, aflat lângă Baia Mare, altfel spus un spaţiu inedit (raportat la cele ştiute până în prezentul scrierii acestor rânduri) al manifestărilor reenactment din România. Proiectul, work in progress, presupune construirea […]

The Gladius Day – Ziua cu Gladius Dei

Şedinţă foto Gladius Dei lângă Biserica din Deal de la Sighişoara. Nomen Est Omen i-a întâlnit pe (cei din Ordinul Cavalerilor) Gladius Dei pentru prima oară lângă Biserica din Deal de la Sighişoara, în 2008, în timpul unei şedinţe foto. Era una dintre primele lor apariţii publice de anvergură (grupul fiind constituit cu circa doi […]