Nomen Est Omen la Târgu Neamţ

Asemenea menestrelilor de odinioară, Nomen Est Omen a cântat şi cântă în mod constant în târguri. Muzica medievală este un element sine qua non al unor astfel de spaţii. De această dată, după Târgu Mureş, cei patru protagonişti s-au oprit la Târgu Neamţ, în drumul lor spre Târgu Frumos. Dincolo de gluma lingvistică, România este […]

Festival Medieval / Note & Impresii

De-a lungul a douăzeci şi trei de ani de activitate, Nomen Est Omen a  întreprins sute de turnee, ceea ce înseamnă că a stat, pe durata acestora, de tot atâtea ori în hoteluri, pensiuni, camere de oaspeţi şi aşa mai departe. Unele cazări au fost de cinci stele, cum s-a întâmplat în martie 2017 în […]

În Cetatea Neamţului

Cetăţile medievale sunt locuri ideale pentru susţinerea concertelor şi spectacolelor de gen. Această din urmă categorie include tot ceea ce poate fi încadrat în conceptele de Living History & Reenactment. Poza corespunzătoare a fost făcută în 2016 la repetiţia unui spectacol din Cetatea Neamţului, cu câteva ore înaintea concertului pe care avea să-l susţină Nomen […]

Forţa vitală a măştilor

Prin purtarea măştii, este suprimată ordinea, lumea fiind simbolic răsturnată cu susul în jos. Astfel, imposibilul devine posibil, sublimul devine grotesc şi aşa mai departe. Purtătorul măştii îşi pierde identitatea şi intră într-un rol care îl eliberează de reguli. Atâta doar că rolurile sunt interschimbabile. Altfel spus, masca nu este lipsită de primejdii, deoarece forţa […]

În faţa reflectoarelor

Pentru cei care activează în artele spectacolului, faptul de a fi în faţa reflectoarelor reprezintă suprema formă de exprimare artistică. În cazul pozei de faţă, sintagma cu reflectoarele a fost interpretată în mod voit la propriu, dintr-un sincer şi dezinteresat spirit ludic. Da, sunt câteva corpuri scenice de iluminat undeva în spatele celor opt protagonişti, […]

Menestreli în Cetatea Neamţului

Atmosfera festivalurilor medievale nu îşi are corespondent în nimic altceva din lume. A aparţine unui prezent care include, cu ghilimelele de rigoare, aşa cum se poate din punct de vedere scenografic şi organizatoric, perioade istorice de mult apuse, reprezintă o premisă a participanţilor la astfel de evenimente, artişti sau spectatori. Manifestările de gen din România […]

MedievArt Fest

Brand-ul MedievArt este sinonim cu mişcarea de reenactment din România, dar şi cu buna dispoziţie, gândirea pozitivă sau bucuria de a împărţi cu cei din jur valorile comune. Diferiţi prin specificul activităţilor artistice întreprinse, participanţii la astfel de manifestări se completează şi se stimulează reciproc, totul în ideea de oferi publicului (Măriei Sale, Publicului), tot […]